Cum arăt: sunt un mamifer erbivor, rozător şi mă poţi recunoaşte după urechile lungi şi codiţa scurtă şi stufoasă, după blăniţa mea moale şi pufoasă care variază în funcţie de loc şi anotimp. Urechile mele pot avea şi 10 cm lungime. Am 28 de dinţi, dintre care incisivii cresc continuu, astfel că trebuie să rod mereu ceva pentru a îi menţine la o lungime normală.
Cât cântăresc: greutatea mea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge şi până la 6 kg.
Cât trăiesc: ajung la maturitate la 6 luni şi pot trăi până la 10 ani.
Ce mănânc: consum nutreţuri de origine vegetală: plante verzi, fibroase uscate, suculente, rădăcinoase, siloz, furaje concentrate şi nutreţuri combinate; legume şi bineînţeles morcovi.
Unde mă întâlneşti: trăiesc astăzi în cea mai mare parte a Europei, în America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, dar şi în câteva din insulele Atlanticului, Pacificului şi în cele ale Oceanului Indian.
Cum mi se măreşte familia: pot da naştere de 5-6 ori pe an câte 7-8 pui odată, acest fapt dovedind că sunt un animal deosebit de fertil. Perioada de gestaţie durează 31 de zile. Puii sunt hrăniţi o singură dată pe zi şi atunci doar pentru o perioadă scurtă de timp. Puii se nasc cu ochii închişi şi fără blană, complet neajutoraţi. Ochii li se deschid după 10 zile de la naştere.
Cum mă comport: sunt foarte fricos şi sperios, dar cu toate astea sunt sociabil cu persoanele care au grijă de mine şi mă ataşez repede de acestea.
Știaţi că… ?